— Elena Ionescu, citită de avocat.
Am simțit cum aerul îngheață în piept. Era numele meu. O clipă, totul a amuțit în mine, ca și cum biserica s-ar fi închis peste un ecou care nu voia să se stingă.
Biserica parcă s-a cutremurat. Andrei s-a îndreptat brusc pe scaun, încordat, iar Raluca, stânjenită, și-a tras încet mâna de pe brațul lui, ca și cum atingerea ar fi ars-o.
— Ce vrei să spui… ea? — mormăi el, iritat, cu o neliniște pe care încerca să o ascundă.
Avocatul nu a răspuns imediat. A continuat calm, rar, cu acea greutate a cuvintelor cântărite îndelung, ca și cum fiecare frază ar fi trebuit să se așeze la locul ei, fără grabă.
— În testament, Ana Ionescu îi lasă mamei întreaga sumă din conturile personale, economiile de numerar și dreptul de administrare a moșiei până la nașterea copilului.
Mi-am strâns poșeta la piept. Nu banii m-au lovit, nu cifrele. Ci gândul că Ana le-a luat pe toate în calcul. Că, într-un fel pe care nu l-am văzut, s-a pregătit pentru ce n-ar fi trebuit să vină niciodată.
Andrei s-a ridicat brusc, cu o izbucnire necontrolată.
O resto si pe aver rig
