După plecarea lor, am rămas singură în camera copilului, cu mâinile strânse pe marginea pătuțului gol. Inima îmi bătea neregulat, iar gândurile se învălmășeau. Cristian a intrat încet și mi-a pus mâna pe umăr.
„Trebuie să aflăm adevărul. Și trebuie să fim pregătiți pentru ce va urma.”
Descoperiri tulburătoare
A doua zi am fost chemați la secție pentru declarații suplimentare. Am aflat atunci că Maria fusese transportată la Spitalul „Grigore Alexandrescu” pentru investigații detaliate. Medicul pediatru constatase leziuni de vârste diferite, unele vechi de cel puțin două săptămâni. Nu era un incident izolat. Exista un tipar clar.
Direcția pentru protecția copilului a deschis imediat o anchetă pentru suspiciuni de rele tratamente aplicate minorului. Andreea a primit interdicția de a se apropia de Maria până la finalizarea investigațiilor, iar fetița a fost plasată temporar în grija noastră.
Am semnat documentele cu mâinile tremurânde. Era greu de conceput că sora mea — femeia care își dorise acest copil cu atâta intensitate, care plânsese de fericire la aflarea sarcinii — ar fi putut fi implicată, direct sau indirect, într-o asemenea situație.
În acea seară, ținând-o pe Maria în brațe, am observat ceva tulburător. Când m-am apropiat să o sărut pe frunte, s-a speriat. O reacție mică, dar clară. Un reflex de apărare.
M-a străbătut un gând înspăimântător: dacă Maria învățase deja să se teamă de apropierea unui adult?
Timpul, martor tăcut
Săptămânile care au urmat au trecut greu. Irina a devenit extrem de protectoare. Dormea cu o jucărie de pluș lângă pătuțul Mariei și îi cânta seara. De multe ori o auzeam șoptindu-i:
O resto si pe aver rig
