L-a ridicat și l-a deschis pentru a găsi proprietarul.
Înăuntru se aflau documente importante și o sumă impresionantă de bani.
Maria a rămas nemișcată câteva secunde.
Cu acei bani ar fi putut plăti chiria pe mai multe luni.
Ar fi putut cumpăra haine noi pentru Andrei.
Ar fi putut rezolva multe probleme.
Dar conștiința ei nu i-a permis nici măcar o clipă să se gândească la altceva decât la ceea ce era corect.
A mers imediat la recepție și a predat portofelul.
După câteva ore, proprietarul a fost găsit.
Era chiar directorul companiei, domnul Victor Stan.
Când a aflat cine i-a găsit portofelul, a cerut să o întâlnească.
Maria a intrat emoționată în biroul său.
— Dumneavoastră l-ați găsit?
— Da, domnule.
— Știați câți bani erau în el?
— Nu contează. Nu erau ai mei.
Directorul a rămas impresionat.
În lumea afacerilor întâlnise mulți oameni bogați, dar puțini atât de cinstiți.
— Vă mulțumesc, Maria.
— Nu trebuie să-mi mulțumiți. Am făcut ceea ce era normal.
În zilele următoare, viața și-a urmat cursul obișnuit.
Maria a continuat să lucreze cu aceeași seriozitate.
Nu știa însă că gestul ei avea să schimbe totul.
Într-o după-amiază, când se pregătea să plece acasă, secretara directorului a chemat-o.
O resto si pe aver rig
