Profesorul crezuse că băiatul nici măcar nu-l ascultase.
Cristi însă zâmbea printre lacrimi.
— Eram după ușă când i-ați înfruntat pe toți.
Profesorul a rămas fără cuvinte.
— După ce am fost dat afară, am ajuns foarte rău. Beam. Mă băteam. Dormeam prin șanțuri. Într-o noapte mi-am amintit ce mi-ați spus. Mi-am zis că dacă dumneavoastră ați crezut în mine… n-am voie să vă fac de râs.
A început să muncească în pădure.
A învățat meserie.
Și-a cumpărat un fierăstrău.
Apoi o remorcă.
Apoi un camion.
Astăzi avea propria firmă și zeci de angajați, mulți dintre ei foști tineri pe care nimeni nu-i mai voia.
— Le dau și lor o a doua șansă, domnule diriginte… pentru că cineva mi-a oferit-o când eram copil.
Profesorul nu și-a mai putut opri lacrimile.
În timp ce oamenii lui Cristi descărcau lemnele și le așezau frumos lângă gard, curtea se umplea de căldură înainte să înceapă măcar iarna.
O resto si pe aver rig
