Tonul ei a fost direct, aproape sec pe alocuri, dar tocmai de aceea memorabil. Nu a căutat să îndulcească nimic și nici să-și justifice fiecare pas – a dorit doar să fie ascultată.
Advertisements
În esență, este povestea unei mame care și-a pierdut fiul într-un accident și a luat, după tragedie, o decizie radicală. Nu o alegere făcută la nervi, spune ea, ci una ajunsă la capătul unui drum de gânduri și nopți albe.
Decizia aceasta a devenit miezul tuturor controverselor. Unii au văzut în ea luciditate dureroasă, alții lipsă de inimă. În mijloc, vocea Elenei, fermă, tenace, încăpățânată să-și poarte singură povara.
Cazul ridică întrebări incomode despre familie, responsabilitate și granițele ajutorului pe care îl datorăm celor apropiați. Cât de mult putem întinde o mână fără să ne frângem? Când se transformă sprijinul în povară? Unde se oprește datoria și începe libertatea de a spune „nu”?
O resto si pe aver rig
