Dar liniștea lor n-a durat mult.
Într-o după-amiază rece de noiembrie, o mașină neagră a oprit, tăios, în fața porții.
Din ea au coborât un bărbat și o femeie bine îmbrăcați, țepeni, cu priviri reci.
Elena a înghețat în clipa în care i-a văzut.
— Copiii noștri… — a șoptit ea, mai mult pentru sine, ca o rană veche care se redeschide.
Fiul și nora lor.
Oameni care nu-i mai căutaseră de aproape șase ani, absenți până atunci din orice sărbătoare și din orice necaz.
Bărbatul s-a uitat peste curte cu un dispreț care a zgâriat aerul.
— Deci aici ați ajuns.
Ion și-a strâns pumnii, înfrânându-și, cu greu, tot ce i se ridica în gât.
Ana a simțit tensiunea, grea și lipicioasă, fără să priceapă pe deplin toate firele care o țeseau.
Nora Elenei și-a ridicat ochelarii de soare pe cap și a vorbit rece:
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
O resto si pe aver rig
