Nu luxoasă.
Nu modernă.
Dar caldă.
Acasă.
David îi urmărea peste tot, cu ochii mari, curioși, absorbind fiecare detaliu.
Când Elena a intrat în bucătărie și a văzut borcanele cu zacuscă și dulceață așezate ordonat pe rafturi, un zâmbet i-a fugit, involuntar, în colțul gurii.
— Știi să faci și zacuscă? — a întrebat ea, cu o căldură pe care nu o mai folosise demult.
Ana a râs, ușor stânjenită și totuși luminoasă.
— Nu prea bine. Mereu o ard puțin.
Elena a clătinat din cap, ca o promisiune simplă.
— Lasă că te învăț eu.
Și, pentru întâia oară după mulți ani, vocea ei a căpătat din nou lumină.
În seara aceea au mâncat împreună, afară, în curte, sub răcoarea blândă a nopții.
Roșii din grădină, rupte atunci, cu miros de soare.
Brânză, proaspătă și sărată cât trebuie.
Ouă ochiuri, aburinde, cu gălbenușul rotund ca un soare mic.
Pâine caldă, luată din sat, cu coaja rumenă și miez moale.
David stătea lipit de Ion, ca un pui lângă trunchi, și îl copleșea cu întrebări.
O resto si pe aver rig
