O familie adevărată.
În zilele ce au urmat, lucrurile au început să se schimbe în casă.
Încet.
Natural.
Elena gătea, iar curtea se umplea, aproape zilnic, cu miros de ciorbă aburindă și pâine coaptă.
Ion îndrepta gardul, îndrepta și cotețul găinilor, și repara bicicleta stricată a lui David, piesă cu piesă.
Seara, se adunau toți patru pe banca din fața casei și stăteau de vorbă până târziu, lăsând timpul să curgă lin.
David râdea din ce în ce mai des, fără să se mai ferească.
Ana începea, în sfârșit, să doarmă mai liniștită, cu somn adânc, fără tresăriri.
Iar bătrânii, de parcă ar fi fost atinși de o vrajă blândă, păreau că întineresc cu fiecare zi.
Dar liniștea lor n-a durat mult.
Într-o după-amiază rece de noiembrie, o mașină neagră a oprit, tăios, în fața porții.
Din ea au coborât un bărbat și o femeie bine îmbrăcați, țepeni, cu priviri reci.
Elena a înghețat în clipa în care i-a văzut.
— Copiii noștri… — a șoptit ea, mai mult pentru sine, ca o rană veche care se redeschide.
Fiul și nora lor.
O resto si pe aver rig
