Roșii din grădină, rupte atunci, cu miros de soare.
Brânză, proaspătă și sărată cât trebuie.
Ouă ochiuri, aburinde, cu gălbenușul rotund ca un soare mic.
Pâine caldă, luată din sat, cu coaja rumenă și miez moale.
David stătea lipit de Ion, ca un pui lângă trunchi, și îl copleșea cu întrebări.
— Dumneata știi să pescuiești?
— Știi să repari biciclete?
— Ai fost soldat?
Ion râdea.
Un râs rar și obosit, dar curat, adevărat.
— Câte puțin din toate, tinere David.
Băiatul îl privea fermecat, cu un amestec de uimire și admirație naivă.
Iar Ana îi urmărea pe amândoi, cu ochii umezi, simțind cum i se dezleagă, încet, un nod vechi din piept.
Pentru prima dată, copilul ei avea lângă el ceva ce îi lipsise mereu.
O familie adevărată.
În zilele ce au urmat, lucrurile au început să se schimbe în casă.
Încet.
Natural.
Elena gătea, iar curtea se umplea, aproape zilnic, cu miros de ciorbă aburindă și pâine coaptă.
Ion îndrepta gardul, îndrepta și cotețul găinilor, și repara bicicleta stricată a lui David, piesă cu piesă.
O resto si pe aver rig
