Nu luxoasă.
Nu modernă.
Dar caldă.
Acasă.
David îi urmărea peste tot, cu ochii mari, curioși, absorbind fiecare detaliu.
Când Elena a intrat în bucătărie și a văzut borcanele cu zacuscă și dulceață așezate ordonat pe rafturi, un zâmbet i-a fugit, involuntar, în colțul gurii.
— Știi să faci și zacuscă? — a întrebat ea, cu o căldură pe care nu o mai folosise demult.
Ana a râs, ușor stânjenită și totuși luminoasă.
— Nu prea bine. Mereu o ard puțin.
Elena a clătinat din cap, ca o promisiune simplă.
— Lasă că te învăț eu.
Și, pentru întâia oară după mulți ani, vocea ei a căpătat din nou lumină.
În seara aceea au mâncat împreună, afară, în curte, sub răcoarea blândă a nopții.
O resto si pe aver rig
