Am dus cutia într-un colț protejat al grădinii, aproape de zidul clădirii. Locul era umbros, cald și ferit de pașii turiștilor. Am acoperit parțial zona cu câteva frunze uscate, lăsând însă suficient spațiu pentru aer.
Nu aveam nicio garanție că mutarea fusese soluția perfectă, dar era cea mai sigură opțiune pe care o puteam găsi în acel moment.
Am informat și persoana care administra cazarea. Aceasta nu a părut foarte surprinsă. Mi-a spus că șopârlele sunt des întâlnite în zonă și că uneori intră pe terase sau în camerele de la parter.
Totuși, nu se mai întâmplase ca un turist să găsească ouă chiar lângă pat.
O seară banală s-a transformat într-o amintire de vacanță
După ce am rezolvat situația, am intrat în sfârșit la duș. Apa rece a îndepărtat nisipul și oboseala adunate în timpul zilei, însă mintea mea rămăsese la mica descoperire.
Am ieșit pe balcon și am privit grădina. În apropierea unei lămpi, o șopârlă mică se mișca rapid pe zid. Pentru prima dată, nu am privit-o ca pe o apariție banală.
M-am întrebat dacă putea fi cea care își depusese ouăle în cameră.
Probabil nu aveam să aflu niciodată.
În zilele următoare am verificat locul din grădină de mai multe ori. Ouăle păreau neschimbate. Nu am vrut să le ating din nou și nici să deranjez zona.
Vacanța s-a încheiat înainte să se întâmple ceva vizibil. Am plecat fără să știu dacă din ele aveau să iasă pui sau dacă mutarea le afectase.
Totuși, imaginea acelor obiecte mici a rămas una dintre cele mai puternice amintiri ale concediului.
Nu apusul de pe plajă.
Nu restaurantul de pe faleză.
Nu excursia cu barca.
Ci acel colț liniștit al camerei, unde natura își găsise loc fără să ceară permisiune.
De ce necunoscutul ni se pare adesea periculos
Întâmplarea mi-a arătat cât de repede asociem ceva necunoscut cu o amenințare. În momentul în care am observat obiectele, primul instinct a fost să mă îngrijorez.
O resto si pe aver rig
