Cutia care nu avea ce căuta acolo
În schimb, erau câteva tuburi subțiri din sticlă, delicate, în nuanțe pastelate. Fiecare avea un mic cârlig metalic, prins cu precizie, ca și cum fusese gândit pentru un rol exact, nu pentru decor. Obiectele păreau fragile, dar nu „prețioase” în sensul ornamental; aveau un aer practic, controlat, aproape sobru.
Și totuși, nimic nu era clar. Nu semănau cu instrumente moderne, nici cu accesorii la modă. Diferențele mici dintre ele — o curbură ușor schimbată, o grosime abia sesizabilă, un cârlig montat altfel — sugerau atenție la detaliu și, posibil, lucru manual. Iar faptul că stăteau împreună, într-o cutie păstrată cu grijă, spunea o singură certitudine: nu ajunseseră acolo din întâmplare.
O resto si pe aver rig
