Îl descrie ca pe un fiu care a învățat devreme ce înseamnă responsabilitatea și care a rămas fidel cărților chiar și când treburile gospodărești îi ocupau zilele.
Familia și-a dorit doi copii „ca niciunul să nu crească singur”. Fratele mai mare a ales catedra, iar Ilie, mezinul, a mers pe un drum public, văzut de mamă ca o continuare firească a educației primite acasă: bun-simț, disciplină și răbdare. Încă din copilărie, spun amintirile mamei, nu vorbea urât, nu făcea probleme și era atent la ce are de făcut.
Copilăria și drumul spre carte
Floarea Bolojan își amintește că fiul a început să vorbească devreme, era vesel, dar și timid. Deși avea o voce plăcută și cânta frumos, emoțiile l-au ținut departe de scenă. În schimb, s-a legat definitiv de cărți: mergea la pășune cu o lectură în buzunar, iar mai târziu a păstrat obiceiul de a citi până târziu în noapte.
O resto si pe aver rig
