„Contribuția promisă: pește, mezeluri și băuturi – lipsă. Valoare estimată: 850 lei.”
Sub text mai era o propoziție:
„Dacă nu ați adus produsele, puteți achita partea dumneavoastră înainte de desert.”
Fața ei s-a înroșit instantaneu.
— Glumești?
— Deloc.
Am întors privirea spre ceilalți.
— De cinci ani organizăm grătare împreună. De cinci ani promiteți că aduceți ceva și aproape de fiecare dată veniți cu mâinile goale. În schimb, plecați cu pachete de mâncare pentru acasă.
Nimeni nu scotea un cuvânt.
Am continuat:
— Nu este vorba despre bani. Este vorba despre respect.
Soțul meu a încercat să mă oprească.
— Lasă, iubito…
L-am întrerupt.
— Nu. De fiecare dată eu gătesc două zile, fac cumpărăturile, curăț curtea, iar după ce plecați, tot eu și sora mea strângem mesele și spălăm vasele.
Iar voi spuneți că este normal.
Nu mai este.
Cumnatul meu a izbucnit:
O resto si pe aver rig
