— Este imposibil…
Dar nu era imposibil.
Profesorul trăia.
Mai slab.
Mai îmbătrânit.
Dar viu.
Și atunci au început să audă conversația din curte.
— Ați mâncat tot? îl întreba Lenuța.
— Tot — a răspuns bătrânul, zâmbind.
— Și exercițiile?
— Le-am făcut.
— Nu trișați.
Bătrânul a râs.
Un râs sănătos.
Adevărat.
Nu era râsul unui om sfârșit de boală.
Doctorul Cârstea nu mai pricepea nimic.
În urmă cu opt luni, familia profesorului anunțase că acesta murise într-o clinică din străinătate, după o boală grea.
A urmat o înmormântare cu ceremonii.
Mesaje de condoleanțe.
Articole.
Totul părea definitiv.
Și totuși omul era acolo.
În viață.
Mihai a șoptit:
— Mai este ceva.
Au rămas ascunși.
După câteva minute, profesorul s-a ridicat cu greutate și a intrat în casă
O resto si pe aver rig
