Margareta clătină din cap. — Eu nu mai caut glorie, domnule. Caut liniște. Dar dacă munca mea poate aduce pâine pe masa nepoatei mele, atunci… fie. Accept.
Un zâmbet sincer, poate primul din mulți ani, îi lumină chipul lui Artem. Pentru prima dată simțea că puterea nu stă doar în bani sau în funcții, ci în felul în care ridici pe cineva de jos.
Mai târziu în acea zi, clădirea vuia de zvonuri. „Femeia de serviciu a ajuns în biroul directorului!” „O cunoașteți? E filolog, doctor în științe!” Oamenii începură să privească diferit spre mopurile și gălețile uitate în colțul coridorului.
Margareta începu să lucreze cu o pasiune rară. Corecta documente, traducea texte greu de înțeles, le explica angajaților nuanțe pe care nici măcar specialiștii nu le observaseră.
O resto si pe aver rig
