La plecare, Andrei nu l-a lăsat să plece cu autobuzul.
L-a condus personal până acasă.
Pe drum au vorbit mai mult decât vorbiseră în ultimii zece ani la un loc.
Iar când au ajuns în fața porții vechi, bătrânul coborî încet.
Se întoarse și îl privi.
— Ai ales o fată bună.
Andrei zâmbi.
— Știu.
— Să aveți grijă unul de altul.
— Promit.
Bătrânul făcu câțiva pași.
Apoi se opri.
— Și să nu mai treacă zece ani până vii din nou.
Andrei râse printre lacrimi.
— N-o să mai treacă nici măcar o săptămână.
În lunile care au urmat, promisiunea a devenit realitate.
Andrei și Ioana îl vizitau aproape în fiecare weekend.
Au reparat gardul.
Au vopsit casa.
Au plantat flori în curte.
Iar când primul lor copil s-a născut, primul om pe care l-au vizitat după întoarcerea din maternitate a fost nea Petre.
Bătrânul a luat copilul în brațe cu mâini tremurânde.
O resto si pe aver rig
