Dar cel mai important detaliu nu este termenul, ci data de la care a început posesia. Legea de punere în aplicare a Codului civil spune clar că regulile noi din articolele 930-934 se aplică numai posesiilor începute după 1 octombrie 2011. Pentru posesiile începute înainte de această dată se aplică legea veche. Înalta Curte a arătat expres că, pentru aceste cazuri, trebuie văzut ce regim juridic era în vigoare la momentul începerii posesiei. Asta înseamnă că, în multe litigii, încă intră în joc regulile Codului civil din 1864, inclusiv uzucapiunea de 30 de ani și uzucapiunea prescurtată de 10 până la 20 de ani, ori, în vechile regiuni de carte funciară, regulile speciale din Decretul-lege nr. 115/1938. Cu alte cuvinte, întrebarea corectă nu este doar „de câți ani stăpânești?”, ci mai ales „din ce an începe posesia și ce lege era atunci în vigoare?”.
Mai departe, contează felul în care ai posedat terenul. Legea nu folosește o formulă vagă, ci una foarte strictă. Posesia trebuie să fie utilă; adică să nu fie discontinuă, tulburată prin violență sau clandestină. Codul civil spune că posesia este discontinuă atunci când este exercitată cu intermitențe anormale raportate la natura bunului; este tulburată când este dobândită ori conservată prin acte de violență fizică sau morală; este clandestină când se exercită în așa fel încât nu poate fi cunoscută. De aici vine, în limbajul practic, ideea de posesie continuă, pașnică și publică.
La fel de important este ca posesia să fie exercitată „sub nume de proprietar”. Aici se blochează multe cereri. Codul civil arată că nu constituie posesie stăpânirea unui bun de către un detentor precar, cum sunt, de pildă, locatarul, comodatarul, depozitarul sau altă persoană care ține bunul pentru altul. Cu alte cuvinte, dacă ai stat pe teren cu îngăduința cuiva, dacă l-ai folosit în baza unei înțelegeri temporare sau dacă ai recunoscut că altul este proprietar, nu pornești, în principiu, de la o posesie utilă pentru uzucapiune. Legea admite transformarea detenției precare în posesie numai în cazuri limitate, nu prin simpla trecere a timpului și nu printr-o declarație făcută după ani.
O resto si pe aver rig
