Aici apare prima confuzie. Nu orice folosire a terenului înseamnă uzucapiune și nu orice trecere a timpului transformă un ocupant în proprietar. În regimul actual al Codului civil, uzucapiunea imobiliară are două forme. Prima este uzucapiunea extratabulară: dreptul poate fi înscris în cartea funciară în favoarea celui care a posedat imobilul timp de 10 ani, dacă proprietarul tabular a decedat sau și-a încetat existența, dacă în cartea funciară a fost înscrisă declarația de renunțare la proprietate ori dacă imobilul nu era înscris în nicio carte funciară. A doua este uzucapiunea tabulară: dreptul celui înscris fără cauză legitimă în cartea funciară nu mai poate fi contestat dacă a posedat imobilul cu bună-credință timp de 5 ani de la înregistrarea cererii de înscriere, iar posesia a fost neviciată.
Dar cel mai important detaliu nu este termenul, ci data de la care a început posesia. Legea de punere în aplicare a Codului civil spune clar că regulile noi din articolele 930-934 se aplică numai posesiilor începute după 1 octombrie 2011. Pentru posesiile începute înainte de această dată se aplică legea veche. Înalta Curte a arătat expres că, pentru aceste cazuri, trebuie văzut ce regim juridic era în vigoare la momentul începerii posesiei. Asta înseamnă că, în multe litigii, încă intră în joc regulile Codului civil din 1864, inclusiv uzucapiunea de 30 de ani și uzucapiunea prescurtată de 10 până la 20 de ani, ori, în vechile regiuni de carte funciară, regulile speciale din Decretul-lege nr. 115/1938. Cu alte cuvinte, întrebarea corectă nu este doar „de câți ani stăpânești?”, ci mai ales „din ce an începe posesia și ce lege era atunci în vigoare?”.
O resto si pe aver rig
