Surpriza lăsată înainte de coborâre
Când autobuzul s-a apropiat de stația la care urma să coboare, femeia în vârstă s-a ridicat încet. S-a sprijinit de mânerul scaunului, a făcut câțiva pași pe culoar și s-a oprit lângă tânăra însărcinată.
Fără să atragă atenția celorlalți pasageri, bătrâna i-a strecurat ceva în buzunar. Mișcarea a fost rapidă, dar blândă. Apoi s-a apropiat puțin de ea, ca și cum ar fi vrut să îi transmită un gând pe care nu îl putea rosti.
Totul a durat doar câteva clipe. Ușile autobuzului s-au deschis, femeia în vârstă a coborât, iar agitația orașului a continuat ca și cum nimic special nu s-ar fi întâmplat.
Dar pentru tânăra însărcinată, acel moment nu mai era unul obișnuit. Gestul bătrânei rămăsese acolo, greu de explicat, dar imposibil de ignorat. Nu fusese nevoie de multe cuvinte. Uneori, recunoștința se transmite mai puternic prin tăcere decât printr-un discurs întreg.
Într-un autobuz aglomerat, între oameni grăbiți și priviri absente, două femei care nu se cunoșteau au împărțit pentru câteva minute ceva rar: atenție, respect și omenie.
O resto si pe aver rig
