„Îți mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot, pentru toți oamenii frumoși pe care îi întâlnesc în fiecare zi. Tocmai ce m-a oprit o doamnă pentru un autograf și atât de frumos mi-a vorbit, încât nu mă pot opri din plâns. Pentru asta merită să muncești și să oferi de fiecare dată ce ai tu mai bun”, a scris Codruța Filip pe Instagram.
Postarea a generat rapid un val de susținere. Comentariile au lăudat naturalețea și modestia artistei, mulți dintre fani apreciind faptul că, în ciuda succesului profesional, ea rămâne apropiată de oameni și sensibilă la gesturile lor.
Viața personală, între vindecare și timp pentru sine
Deși în plan profesional primește constant semne de apreciere, Codruța a recunoscut că pe plan sentimental trece printr-o perioadă de recuperare după divorțul de Valentin Sanfira. Ea a spus deschis că nu este pregătită pentru o nouă relație și că preferă să se concentreze pe redescoperirea propriilor resurse înainte de a se lansa într-un alt capitol sentimental.
„Mă întreabă lumea dacă primesc mesaje pe rețele. Da, primesc. Dar nu sunt deschisă, pentru că mi se pare mult prea devreme și nu sunt vindecată. Nu simt că acum este perioada în care am nevoie de o relație. Am nevoie să mă regăsesc ca om. Nici măcar nu concep așa ceva. Nu mă pot gândi la o relație. Este foarte devreme. Acum cred că muzica este cea care trebuie să mă ajute și cea asupra căreia trebuie să mă focusez. Nu este momentul. Pur și simplu nu mă simt pregătită”, a declarat artista.
O resto si pe aver rig