— Atunci veniți cu noi.
Toți au rămas fără cuvinte.
— Ce?
— Mergeți cu noi la mănăstire. Intrați pe poartă ca oameni, nu ca animale.
Pelerinii îi priveau uluiți.
Dar nimeni nu protesta.
După aproape un minut de tăcere, liderul a lăsat arma jos pe podea.
Apoi ceilalți au făcut la fel.
În dimineața aceea, autocarul și-a continuat drumul.
Dar acum, printre pelerini, stăteau și cei patru băieți care veniseră să-i jefuiască.
La răsărit, când clopotele mănăstirii au început să bată, Gheorghe a oprit autocarul și a rămas câteva secunde cu mâinile pe volan.
Ochii îi erau umezi.
Pentru că după 42 de ani pe drumurile țării, știa un lucru mai bine ca oricine:
O resto si pe aver rig
