Pentru prevenirea unor posibile incidente și pentru asigurarea siguranței persoanei, dar și a celor din jur, polițiștii au intervenit conform atribuțiilor legale. Aceștia au procedat la imobilizarea pacientului și au sprijinit acordarea îngrijirilor medicale necesare.
După evaluarea medicală, persoana a fost transportată la unitatea medicală de specialitate, unde a rămas internată sub supraveghere.
Reprezentanții IPJ Prahova au precizat că, în urma verificărilor efectuate, nu au fost constatate fapte de natură penală sau contravențională.
O resto si pe aver rig