Pentru o plantă tânără, ajung doi-trei pumni mari de compost. Mai bine puțin și corect, decât mult și prost. Rădăcina leușteanului este puternică, dar nu suportă să fie sufocată de gunoi proaspăt sau de pământ mereu îmbibat cu apă.
După compost, vine partea pe care mulți o sar: mulciul. În jurul leușteanului se poate pune iarbă cosită și zvântată, paie tocate, frunze uscate mărunțite sau resturi vegetale curate. Stratul trebuie să aibă cam 4-5 centimetri. Nu se îndeasă pe tulpini, ci se lasă un mic spațiu liber în jurul bazei plantei, ca să nu apară putrezirea.
Mulciul face diferența în iunie, mai ales când zilele sunt calde și solul se usucă repede. Fără el, apa se evaporă rapid, iar leușteanul intră în stres. Când planta suferă de sete, frunzele își pierd culoarea, devin tari, iar tufa nu mai are același miros proaspăt.
Udarea trebuie făcută rar și bine, nu câte puțin în fiecare seară. La o tufă matură, în perioadele secetoase, se pot da 10-15 litri de apă o dată sau de două ori pe săptămână, în funcție de sol. Pe pământ nisipos se udă mai des. Pe pământ greu, argilos, se verifică întâi dacă solul nu este încă umed în adâncime.
Cea mai bună udare se face dimineața devreme sau seara, direct la rădăcină. Nu are rost să stropești frunzele în plin soare. Apa pe frunze nu hrănește planta, iar în zilele foarte calde poate favoriza petele și arsurile.
Un alt truc simplu este tăierea tijelor florale. În iunie, leușteanul matur încearcă deseori să înflorească. Dacă scopul este să ai frunze verzi pentru ciorbe, tijele florale se taie imediat ce apar. Când planta este lăsată să facă flori și semințe, o parte importantă din energie se duce acolo, iar frunzele devin mai puține și mai aspre.
Tăierea regulată ajută planta să dea frunze noi. Nu se jumulește toată tufa dintr-o dată. Se taie tulpinile mai mari din exterior și se lasă mijlocul să refacă frunzișul. După o recoltare mai serioasă, o udare bună și puțin compost la suprafață ajută leușteanul să pornească din nou.
O resto si pe aver rig
