Șocul a venit ca un tăvălug. I s-au înmuiat genunchii și s-a lăsat în jos, grea, pe scaun. Chipul ei, până atunci sfidător, s-a strâns de parcă s-ar fi micșorat, lăsând la vedere o spaimă dezgolită. Îmi era milă, iar în același timp simțeam o libertate stranie. Când alergi după bani cu ochii închiși, undeva pe drum îți pierzi sufletul.
— Și atunci… cu cine… m-am măritat? — a șoptit.
— Cu Marian, colegul lui de la muncă. Ăla care visează să dea lovitura la păcănele și să se îmbogățească peste noapte.
Andreea a izbucnit într-un plâns năvalnic, dezordonat, plin de deznădejde — nu de iubire. Nu iubea pe nimeni, în realitate. Își idolatriza doar imaginea din ecranul telefonului.
M-am apropiat și i-am atins ușor umărul.
— Nu ți-am dorit niciodată răul. Dar ce ai făcut tu… nu e dragoste. E goana după etichetă, după poză, după like-uri.
Și-a ridicat capul, înroșit și ud, cu rimelul curgându-i pe obraji.
— Și tu? Ce o să faci acum?
Am zâmbit, larg și sincer, cum nu mai zâmbisem de mult.
— O să-mi trăiesc viața. Pe bune. Fără să mai aștept aprobări, fără să-mi dau sufletul pentru o geantă. Adrian m-a așteptat, mi-a trimis ultimii lui bani ca să pot reveni mai devreme, doar ca să ne vedem. Asta e bogăție. Restul… e doar carton lucios.
O resto si pe aver rig
