— Andreea — am spus liniștit. — Cu cine te-ai măritat?
Ochii i s-au rotunjit o clipă, dar și-a revenit repede, ca și cum și-ar fi tras peste față o mască.
— Cu Adrian, normal! Crezi că sunt proastă? Bărbatul cu bani, cu vilă mare, cu mașinile alea scumpe, cu afaceri peste tot. Ce, ai uitat?
Am inspirat adânc și mi-am ținut privirea fixată pe ea, fără să clipesc.
— Adrian nu e bogat, Andreea.
Tăcerea s-a lăsat grea între noi, ca o piatră. Trăsăturile i s-au înțepenit și i-a dispărut zâmbetul fals, lăsând în urmă o umbră teapănă de îndoială.
— Ba da! — a ridicat glasul. — Mi-a spus că are bani! Că… că ne mutăm la vila lui din București!
— Nu are nicio vilă în București — am continuat calm. — Eu și Adrian am strâns fiecare leu ca să luăm un apartament modest în Ploiești. El încă locuia în garsoniera lui. Ce ai văzut tu… probabil era casa vărului lui, pe unde trece din când în când, să-și viziteze câinele.
Andreea a încremenit. Buzele i s-au subțiat, iar în privire s-a revărsat panica pe care încerca să o ascundă.
— Nu… nu ai de unde să știi! Tu ai fost plecată!
— Am vorbit cu el aseară, de pe aeroport.
O resto si pe aver rig
