„Lins cireașa – 50 de bani”
„Mirosit – 30 de bani”
„Pipăit – 2 lei”
Confuz, un client s-a apropiat și a întrebat, fără ocolișuri:
— Doamnă… dar gustatul cât costă?
— Gustatul nu există! Pentru asta le cumpărați!
Când a auzit replica, omul a ridicat din umeri și a răspuns, cu autoironie:
— La prețurile astea, cred că mă mulțumesc cu… mirositul! 🤣
Scena a pus reflectorul pe un adevăr simplu: de multe ori, eticheta de „lux” nu vine din raritatea produsului, ci din momentul apariției sale pe tarabă. Iar bancurile ajută să trecem mai ușor peste șocul inițial al etichetelor.
Glumele care țin loc de bon fiscal
Pentru că râsul prinde la fel de bine ca o promoție, alte poante au circulat în același registru relaxat. Ele nu schimbă realitatea pieței, dar o fac mai suportabilă. Iată câteva replici care au însoțit povestea cireșelor:
La școală:
Profesorul: „Ionel, de ce ai lipsit ieri?”
Ionel: „Bunicul a fost ars…”
Profesorul: „Îmi pare rău…”
Ionel: „Nu, nu a murit… doar a adormit la plajă!”
La farmacie:
— Aveți ceva pentru memorie?
— Da, sigur.
— Perfect… dar ce voiam să cumpăr?
La pescuit:
— Ai prins ceva azi?
— Da… o răceală zdravănă. Peștii încă mă evită!
În cuplu:
Ea: „Dacă aș dispărea, ți-ar părea rău?”
El: „Normal!”
Ea: „Cât de mult?”
El: „Păi… aș căuta telecomanda singur…”
O resto si pe aver rig
