În cursul zilei de miercuri, sfâșiată de durere, Casiana a mers să ridice trupul neînsuflețit al mamei sale de la morgă.
Cele două adolescente, eleve la liceu în clasa a XI-a și a a IX-a, au nevoie de bani pentru a se ocupa de funeralii, dar și pentru a trăi, acestea locuind cu chirie într-un apartament din Botoșani. Mama unei colege a acestora a făcut un apel de ajutor, pentru a veni în sprijinul fetelor.
„Doamna dirigintă ne-a anunțat astăzi pe grupul părinților că mama fetelor nu mai este pe grup si nici printre noi, a murit in spital, nu au banii necesari pentru a o scoate de la morga si nici oricare alta posibilitate. Fiecare cum poate si cat il lasa inima haideți împreună sa le ajutăm, nu le putem mângâia sufletul, dar sa le ajutăm macar creștinește”, este apelul făcut de mama unei colege a fetelor.
Un apel de ajutor a fost făcut și de Daniel Câșlariu, președintelel unei asociații.
„Casiana Budeanuși sora ei mai mică, Ioana, au rămas singure pe lume după ce mama lor a pierdut lupta cu cancerul.
Tatăl lor este plecat în Franța, și-a refăcut viața și, din păcate, nu se implică deloc în viața lor.
O resto si pe aver rig