Contribuția lor ajunge și în științele creierului. Datorită unui sistem nervos simplu, limacșii au fost folosiți ca model pentru a înțelege mai bine mecanismele memoriei și ale învățării – teme‑cheie care ajută cercetătorii să descifreze, pas cu pas, cum procesează informația un creier.
Pe scurt, când un limax îți „bate la ușă”, nu e doar un vizitator nepoftit: e semnul că în jur funcționează o rețea vie, de la sol până în laborator. Dacă îl observi după o ploaie târzie, privește-l ca pe un indicator al unui mediu plin de materie organică și activitate biologică – un mic actor care își joacă rolul, fie că e vorba de frunze căzute sau de idei testate în eprubete.
O resto si pe aver rig
