Mi-am ținut fruntea sus, atât cât am putut. În spatele pleoapelor, am revăzut iarăși fundația pe care Ilie o turnase cu vecinii, gălețile pe care le cărasem, mesele întinse pentru oamenii care ne ajutaseră. Am simțit cum, de data aceasta, pereții casei nu mă mai striveau, ci mă sprijineau. Ca și cum, din toate suferințele, un singur lucru rămânea clar: ce însemnase căminul nostru și câtă viață am pus în el.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
O resto si pe aver rig
