La rubrica „stare nou-născut” se înregistra o notă care mi-a smuls pământul de sub picioare:
„Transferat la terapie intensivă neonatală.”
Simțeam cum lumea se învârte, cum se dau peste cap toate certitudinile pe care mi le construisem din durere.
— Ce înseamnă asta? am întrebat, abia putând să rostesc.
Femeia a început să plângă.
— Copilul dumneavoastră nu s-a născut fără viață, a spus ea cu glas sfâșiat.
Nu mai auzeam nimic altceva decât ecoul acelei propoziții care răsuna în mine și mă doborâ.
— Nu… am murmur, incapabilă să accept schimbarea brutală a realității mele.
— A existat o confuzie între două paciente cu nume asemănătoare, mi-a explicat ea, iar firul adevărului se desfăcea trist.
M-am ridicat brusc, simțind o combinație de furie, teamă și speranță care-mi încălca fiecare reflex.
— Unde este fiica mea? am izbucnit, cerând să știu esențialul.
Mi-au explicat că, după complicațiile nașterii, copilul fusese transferat de urgență într-un centru medical specializat din București.
Iar eroarea administrativă declanșase un lanț de decizii greșite și informații transmise eronat, care m-au lăsat să plâng două zile un copil pe care nu-l pierdusem cu adevărat.
Timp de două zile eu îmi plânsesem copilul.
În aceleași zile, ea lupta pentru viață, departe de brațele mele.
M-au dus imediat la clinică, cu sufletul strâns și cu pași repezi.
Când am intrat în salonul de terapie intensivă neonatală, aproape nu mai puteam respira de emoție.
O resto si pe aver rig
