Povestea lui Anghel Damian surprinde tensiunea dintre două forțe: pe de o parte, îndoiala; pe de altă parte, convingerea rațională că problemele pot fi abordate metodic. Între aceste capete de forță e nevoie de echilibru și de o igienă mentală care să protejeze munca de zgomotul interior.
„În mine e această luptă: pe de o parte, sindromul impostorului, care mă face să îmi pun foarte multe probleme, iar pe de altă parte, convingerea că orice task primit se poate rezolva”.
„Dacă, de fapt, totul e o iluzie? Dacă faci lucrurile greșit și doar păcălești lumea?”
Prin această deschidere, artistul scoate la lumină un paradox frecvent: succesul poate fi uneori mai greu de dus decât eșecul. Când totul iese bine, presiunea de a confirma și mai mult poate intensifica teama de a nu fi „demascat”. De aici și efortul de a învăța să stai în fața rezultatului fără să îl relativizezi, de a cultiva încrederea nu doar în talent, ci și în proces: orele de repetiții, documentarea, munca în echipă.
O resto si pe aver rig
