Apoi, într-o zi, administratorul cartierului a venit la ușa lor și a apăsat soneria. Un gest simplu, un sunet scurt, dar suficient cât să rupă aerul în două și să aducă în pragul casei un adevăr pe care îl consideram de la sine înțeles.
Când au deschis, el a rostit calm, fără grabă, ca și cum ar fi citit o notă de serviciu:
— Administrația cartierului.
A păstrat același ton liniștit și a adăugat, limpede, ceea ce venise să spună:
— Proprietara a cerut recuperarea locuinței.
În clipa aceea, Georgiana a încremenit pentru câteva secunde. Tăcerea ei scurtă a fost un gol care a înghițit totul, urmat imediat de o izbucnire, ca o ușă trântită:
O resto si pe aver rig
