El și-a încheiat cămașa, și-a potrivit sacoul și s-a uitat la mine cu o blândețe care m-a făcut să respir mai ușor.
— E doar o petrecere, a repetat.
De data aceasta, cuvintele au sunat altfel. Mai simple. Mai aproape de adevăr.
M-a sărutat pe frunte, apoi a plecat. Am rămas în prag, privind ușa care se închidea încet, cu o liniște nouă așezată în mine. Neliniștea nu dispăruse complet, dar își schimbase forma. Nu mai era o gheară, ci un fir subțire, abia simțit, ca o notă muzicală care se pierde în aer după ce cântecul s-a terminat.
M-am întors în casă și am zâmbit singură.
Petrecerea rămânea petrecere. Cu mesele ei, cu luminile ei, cu muzica și glumele dintre colegi. Dar acum exista și mesajul meu acolo, ascuns sub cămașă, aproape de pielea lui, aproape de inimă.
Poate că asta căutasem de fapt de la început. Nu o garanție. Nu o promisiune rostită solemn. Nu o dovadă. Ci un gest mic, al nostru, care să spună fără prea multe cuvinte: ne avem.
Și, pentru prima oară în acea seară, mi-am spus că poate chiar era doar o petrecere.
Iar eu îmi lăsasem răspunsul acolo unde conta.
Aceasta este o poveste fictivă, creată în scop recreativ. Orice asemănare cu persoane sau situații reale este pur întâmplătoare.
O resto si pe aver rig
