Bătrâna s-a așezat încet, cu grijă, fără să spună prea multe. Totuși, din acel moment, privirea ei a rămas îndreptată spre femeia însărcinată. O privea lung, tăcut, într-un fel greu de înțeles. Nu era o privire rece, dar nici una ușor de citit. Părea să ascundă o emoție adâncă, o amintire sau poate o recunoștință pe care nu știa cum să o exprime.
Minutele au trecut în ritmul sacadat al autobuzului. Tânăra a început să se simtă ușor stânjenită. Se întreba dacă făcuse ceva greșit sau dacă femeia ar fi vrut să-i spună ceva. Acea atenție tăcută o neliniștea, dar în același timp o emoționa. Simțea că între ele se crease ceva, deși niciuna nu rostise aproape nimic.
Gestul neașteptat de dinaintea coborârii
Când autobuzul s-a apropiat de stația la care bătrâna urma să coboare, aceasta s-a ridicat încet, sprijinindu-se de scaun. A făcut câțiva pași pe culoar și s-a oprit lângă femeia însărcinată.
Fără explicații și fără să atragă atenția celor din jur, i-a strecurat ceva în buzunar. Mișcarea a fost discretă, aproape imposibil de observat. Apoi s-a apropiat ușor de ea, ca și cum ar fi vrut să-i lase un mesaj pe care cuvintele nu l-ar fi putut cuprinde.
O resto si pe aver rig
