— Ana, vino imediat la spital.
Tonul lui trădează neliniștea. Câteva minute mai târziu, explică pe scurt ce s-a întâmplat la școală.
— Matei a avut o reacție alergică la școală. Acum e stabil, dar…
În aceeași discuție, o informație neașteptată: băiatul a fost ajutat prompt de o tânără din cafeneaua de lângă școală.
— Fata aceea… chelnerița despre care mi-ai spus ieri… ea l-a salvat.
Ajunsă la spital, Ana își vede copilul conectat la perfuzii, iar pe hol o așteaptă întrebările grele ale partenerului. Radu, privindu-o direct:
— De ce nu mi-ai spus adevărul?
În salon, Sofia, mezina, desenează tăcut. Observația ei adaugă o nuanță pe care adulții o evită.
— Mami, fata aceea drăguță a plâns când au plecat doctorii.
Ana tace. În minte se rostogolesc imagini cu tânăra cu părul prins simplu, uniforma modestă și un zâmbet reținut. O frică veche reapare: aceea de a-și da viața peste cap, de a fi judecată, de a-l pierde pe Radu. Întrebarea care erodează tăcerea capătă glas:
O resto si pe aver rig
