El a râs scurt, nervos.
— Pentru că exagerezi mereu!
Atunci am scos ultima hârtie.
Scrisoarea psihologului.
Am citit doar partea esențială.
Despre anii de manipulare.
Despre control.
Despre abuzul emoțional.
Despre frica în care trăisem.
Mama s-a ridicat brusc.
— Ajunge!
Dar nimeni nu o mai privea ca înainte.
Farmecul i se topise.
Pentru prima oară, oamenii vedeau adevărul.
Radu s-a apropiat de mine și a spus cu o voce scăzută:
— Dacă faci asta acum, s-a terminat.
Inima îmi bătea până în gât.
Și atunci am rostit cea mai importantă propoziție din viața mea.
— Exact asta vreau.
În sală s-au aprins din nou șoaptele.
Mama aproape că țipa acum.
— Ioana! Gândește-te ce faci! O să râdă lumea de tine!
M-am întors către ea.
Și, culmea, mi s-a făcut milă.
Am înțeles că toată viața ei fusese construită pentru aparențe.
Pentru „ce zice lumea”.
Pentru poze.
Pentru mesele elegante.
Pentru imagine.
Iar eu aproape că îmi dărâmasem viața încercând să fiu fata perfectă pentru ea.
Mi-am scos încet verigheta din buzunar.
M-am uitat la Radu.
— Tu nu voiai o soție. Voiai pe cineva care să tacă.
Nu a zis nimic.
Știa că am dreptate.
Am pus verigheta pe masa de lângă altar.
Și am coborât încet treptele.
Nimeni nu m-a oprit.
Doar Andreea.
S-a ridicat imediat și a venit lângă mine.
O resto si pe aver rig
