M-am uitat la ea altfel decât o făcusem vreodată: nu ca la diferența dintre noi, ci ca la puntea pe care a clădit-o cu propriile renunțări. Și mi-am promis, în gând, să nu mai las tăcerile să ne așeze la mese diferite ale aceleiași vieți. Să fiu acolo, așa cum fusese ea pentru mine.
Dincolo de cuvinte, rămâne o înțelegere simplă și limpede: ea a rămas pentru mine, eu am urcat pe umerii ei. Iar într-o casă în care odinioară am fost copil, am învățat, cu întârziere, să văd.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
O resto si pe aver rig
