O Nouă Etapă
Am vizitat două săptămâni mai târziu. Locul era mic, dar cald, curat și plin de viață. Mihai arăta cu zece ani mai tânăr, iar Luna dormea mulțumită la picioarele sale. Am vorbit ore întregi despre viață, pierdere și șansă. Înainte să plec, Mihai mi-a înmânat o sticlă de lapte. “Ultima pe care o voi vinde vreodată,” a spus el, zâmbind. O păstrez și acum, goală, pe pervazul ferestrei. Este o amintire a unei cotituri greșite care m-a condus în locul potrivit. A unui străin care a devenit parte din familie. Și a unei cutii de sub masă care a adăpostit mai mult decât niște căței, ci începutul unei a doua șanse.
Gânduri de Încheiere
Această poveste este o dovadă că, uneori, cele mai mici abateri de la drumul nostru ne pot aduce cele mai mari binecuvântări. Tot ce trebuie să facem este să oprim și să fim deschiși la ceea ce viața ne oferă. Dacă această relatare v-a atins, vă invit să o distribuiți. Poate că cineva are nevoie să-și amintească faptul că bunătatea încă există și că, uneori, ea se ascunde într-o cutie de carton, sub o masă pe marginea drumului.
O resto si pe aver rig
