Îngrijind Cățeii și Pe Mihai
Am început să-i aduc resturi de mâncare, prosoape vechi și o sticlă cu apă caldă. Mihai îmi dădea vești despre căței. “Cel alb e cel mai gălăgios,” spunea el. Într-o dimineață, l-am găsit pe Mihai palid și slăbit. L-am convins să-l duc acasă. Locuia într-o baracă dintr-o singură cameră, fără electricitate, lângă o gară abandonată. Pereții erau tapetați cu calendare vechi și fotografii, inclusiv una cu o tânără Mihai ținând un bebeluș. “Nepoata mea,” mi-a spus el în șoaptă. “Nu am mai văzut-o de când a murit fiul meu. Mama ei a dus-o în Germania.” Am rămas la el, îngrijind cățeii și ajutându-l să se recupereze. Am postat despre căței într-un grup local, iar răspunsurile nu au întârziat să apară. Două dintre cele trei cățelușe și-au găsit case iubitoare, lăsând-o pe Luna, cea mai mică și mai liniștită, alături de Mihai.
O Reîntâlnire Emoționantă
Mihai și-a revenit treptat și s-a întors la locul său de pe marginea drumului, dar ceva se schimbase. Oamenii începeau să oprească mai des, atrași nu doar de laptele său, ci și de povestea omului care salvase căței și locuia într-o baracă. Într-o dimineață, o femeie tânără într-o Dacia roșie a oprit. Mihai a privit-o, iar chipul său s-a luminat de emoție. Era nepoata sa, Cristina. Văzuse postarea despre căței, distribuită de un prieten. Nu știa că bunicul ei era încă în viață; mama ei îi spusese că murise într-un incendiu. Lacrimile au curs, iar ei s-au îmbrățișat strâns, ca și cum timpul nu trecuse deloc. Cristina a rămas și l-a mutat pe Mihai în apartamentul ei din oraș.
O resto si pe aver rig
