Mi-am propus să fiu prezentă, dar nu entuziasmată. Să văd, pur și simplu, ce se întâmplă.
A apărut cu flori. Nu cu un buchet smuls în grabă de pe drum, ci cu trandafiri adevărați, ținuți cu grijă, ca un gest gândit, nu bifat. Zâmbetul lui a părut sincer, atât cât să-mi alunge, pentru o clipă, mecanismul acela interior care ridică scuturi înainte de a apuca să înțelegi de ce. Mi-a deschis ușa și mi-a tras scaunul fără niciun fel de paradă. Avea ceva… altfel. O naturalețe atentă, din aceea care nu țipă „privește la mine!”, ci te face să observi fără să-ți ceară.
O resto si pe aver rig
