Când am coborât la capăt de linie, geanta era tot acolo. Șoferul mi-a zis să o las, că „cineva o s-o arunce la gunoi oricum”. Dar ceva în mine mi-a spus să o iau. Ajuns acasă, am deschis-o cu inima cât un purice. Nu am găsit bani, nici bijuterii. Înăuntru erau doar acte vechi, fotografii de familie și un plic sigilat pe care scria: „Testamentul meu – Pentru cine îl găsește”.
Lângă plic era o bucată de ziar cu o adresă scrisă cu un pix roșu, undeva la marginea orașului. Toți prietenii cărora le-am povestit mi-au zis că sunt nebun să mă duc noaptea la o adresă necunoscută pentru niște hârțogării. Dar n-am putut să stau liniștit.
Întâlnirea care mi-a tăiat picioarele
Am ajuns la o casă mică, cu ferestrele luminate slab. Mi-a deschis un bătrânel care părea că se topește pe picioare de durere. Când a văzut geanta, s-a prăbușit în genunchi. Mi-a explicat că acea geantă conținea singurele dovezi pentru recuperarea unei moșteniri de familie pe care o căuta de 40 de ani. O lăsase din greșeală în autobuz în timp ce venea de la un avocat, fiind distrat de oboseală și de vârstă.
O resto si pe aver rig
