Pe măsură ce repetam aceleași scenarii, rolul meu a căpătat o greutate morală pe care nu o anticipasem. Nu era doar despre a primi bani; era despre a păstra demnitatea unui om în fața lumii, despre a-i oferi acelei prezențe singuratice o umbră de căldură familială. Am văzut în acele duminici un dublu sens: pe de o parte, o slujbă bizară, pe de altă parte, o responsabilitate sufletească pe care am acceptat-o fără îndoială.
Acceptarea acelui job la douăzeci și doi de ani a fost, pentru mine, o decizie pe care am luat-o din urgență. Era un compromis: timp, energie, o parte din intimitatea mea au fost puse în serviciul unei rutine care asigura, pentru un om în vârstă, un fir de legătură cu o familie pe care nu o avea. Pentru mine, a însemnat supraviețuire, sprijin pentru mama și pentru Noah, și o modalitate de a păstra casa în ordine, chiar și atunci când oboseala părea insuportabilă.
O resto si pe aver rig
