Și avea toate motivele.
Dar nu i-am cerut să mă ierte.
Nu imediat.
Am început prin lucruri simple.
Scutece.
Vizite la medic.
Nopți nedormite.
Biberoane încălzite la trei dimineața.
Plimbări prin parc.
Timp.
Mult timp.
Într-o seară de primăvară, după aproape șase luni, stăteam pe banca din fața blocului ei.
Gemenii dormeau în cărucior.
Elena privea apusul.
— Știi ce m-a durut cel mai tare? m-a întrebat.
— Ce?
— Nu faptul că ai crezut minciunile.
Am ridicat privirea.
— Faptul că nu m-ai întrebat niciodată dacă sunt adevărate.
O resto si pe aver rig
