Telefonul i-a fost făcut bucăți.
Totul s-a întâmplat atât de repede, încât eu nici n-am apucat să pricep ce se petrece.
Mi-am dus mâna la gură, cu o senzație de gol.
— Nu… nu… asta nu are sens…
Și totuși, undeva în adânc, ceva se așeza. Dispariția lui bruscă. Casa vândută peste noapte. Liniștea aia în care nimeni nu mai știa nimic.
Luca tăcea.
— Cristina spune că, după câțiva ani, Vlad a încercat să vă găsească.
Am ridicat capul imediat.
— Cum adică?
— A venit în București.
Mi s-a strâns pieptul. Aerul nu mai intra cum trebuie.
Cristina îi trimisese lui Luca o fotografie. Veche, ușor neclară. Vlad stătea pe o bancă, chiar în fața blocului părinților mei.
Ținea un buchet mic de flori în mână.
Pe spate era trecută data.
Atunci, Luca nici nu împlinise doi ani.
Lacrimi mi-au țâșnit pe loc.
— A fost aici…
— Da.
— Dar de ce n-a urcat?
Luca a ezitat.
O resto si pe aver rig
