— Margaret, vă rog să vă ridicați și să plecați din casa noastră.
Femeia aproape s-a înecat.
— Ce ai spus?
— Am spus să plecați. Este ziua mea și nu v-am invitat să faceți un proces aici.
Margaret și-a recăpătat rapid calmul și a râs tăios:
— Bravo. Sora ta ți-a spălat creierul perfect. Dar să nu crezi că se termină aici, Alex. Avocații mei sunt deja implicați. Casa va fi vândută, cu sau fără acordul vostru.
A împins scaunul, a luat geanta și a ieșit furioasă. Restul invitaților au dispărut în câteva minute, murmurând scuze stânjenite.
Când ușa s-a trântit, am rămas singură în mijlocul sufrageriei ruinate, privind lumânările topite de pe tort. Mâinile îmi tremurau.
— Îmi pare rău — am șoptit, sufocată de lacrimi. — Îmi pare atât de rău, Alex. Am vrut doar să ai o zi perfectă.
— Și a fost perfectă — Alex a venit în spatele meu și m-a îmbrățișat strâns. — Până a deschis gura.
M-am întors spre el, simțind panica în creștere:
— Ce o să facem? Chiar poate veni cu avocați… O să pierdem casa, Alex. Nu avem unde să mergem.
Fratele s-a retras și în ochii lui am văzut ceva complet străin. Hotărârea unui bărbat care a luat o decizie finală.
— Stai aici — a spus scurt. — Trebuie să-ți dau ceva.
A intrat în camera lui. Am auzit sertarul vechiului dulap scârțâind. Când s-a întors, ținea în mâini un obiect pe care nu îl mai văzusem de opt ani: caseta de bijuterii a mamei. Lemn închis, lustruit. Mi s-a tăiat respirația.
— De unde ai asta?…
— O am de mult — a spus încet, punând-o în mâinile mele tremurânde. Era surprinzător de grea.
— Alex… nu înțeleg. Ce este asta?
M-a privit drept în suflet.
— Ceva ce mama nu a vrut niciodată să afli.
Podeaua părea să se clatine sub mine.
— Deschide-o — a spus el încet. — Doar dacă ești pregătită să afli adevărul. Când vei vedea ce e acolo, vei înțelege de ce Margaret a fost mereu ca un vultur peste noi.
Mi-a fost cu adevărat frică. Am privit lemnul prăfuit.
O resto si pe aver rig
