Nu l-am oprit.
Niciodată nu mi-am iertat asta.
Andreea s-a așezat încet pe canapea.
— Îmi amintesc că mama plângea în mașină, a spus ea încet. Iar tata era nervos.
Am simțit cum mă ia cu amețeală.
— De ce nu mi-ai spus până acum?
A tras adânc aer în piept.
— Pentru că nici eu nu înțelegeam totul. Ani întregi am avut doar imagini. Dar acum câteva luni am găsit dosarul accidentului la firmă. Era arhivat pentru că unul dintre colegii mei se ocupa de cazuri vechi de asigurări.
Mi-a întins încă un teanc de hârtii.
Am început să le răsfoiesc cu mâinile tremurând.
Poze cu mașina.
Raportul poliției.
Declarații.
Apoi am văzut ceva care mi-a făcut inima să stea o clipă.
O resto si pe aver rig
