În centrul relatării se află un moment de început — nașterea unui fiu — umbrit de îndoială. Gestul imediat al testării, făcut în ziua zero, nu e doar o decizie medicală, ci un semn al fricii și al neîncrederii care se insinuează acolo unde, altfel, ar fi trebuit să fie liniște și bucurie.
Apoi, timpul trece. Trei ani, în care ceea ce s-a spus sau n-a fost rostit la timp, ceea ce s-a probat sau s-a evitat, lasă urme. Iar după această perioadă, vine înțelegerea — poate amară, poate tăioasă — a faptului că o suspiciune costă. Costă liniște, relații, priviri, cuvinte nerostite, clipe pierdute.
De la început până la concluzie, povestea păstrează aceeași axă: un act făcut din neîncredere și ecoul lui întârziat, resimțit ani mai târziu. Nu avem detalii despre conversații, despre chipuri sau rezultate; știm doar că, în ziua nașterii, a existat un test și că, la trei ani distanță, a apărut nota de plată a suspiciunii. Ordinea acestor momente rămâne neschimbată: întâi gestul, apoi timpul, apoi consecința.
O resto si pe aver rig
