Investigatorul nu se grăbea. Îmi punea bucăți din realitate în față, rânduite metodic. Eu le sorbeam cu privirea, dar nu cu inima. Erau detalii care nu se potriveau cu povestea pe care mi-o spusese Valentina, nu se potriveau cu viața pe care o crezusem a mea. Fiecare fapt rostogolea încă o îndoială, iar la capătul lor se contura necesitatea de a-mi revedea existența.
Am simțit atunci o schimbare aproape fizică: lumea mea internă se reorganiza, ca o haină scuturată de praf și pusă din nou la uscat, la lumină. Nu știam cum urma să arate rezultatul, dar știam sigur că nu va mai fi aceeași colecție de certitudini pe care le purtasem până în biroul acesta.
Și, totuși, cu cât lucrurile deveneau mai clare în mintea mea, cu atât durerea părea mai ascuțită. Nu era o durere nouă, ci una redescoperită — durerea pierderii, a înșelării, a timpului irosit. Adevărul rostogolit ca o piatră în apă crea cercuri din ce în ce mai largi, afectând colțuri din viața mea pe care nu le bănuisem atunci când am făcut alegerile care m-au adus aici.
O resto si pe aver rig
