— Explică-mi.
Investigatorul și-a deschis agenda și a început să vorbească.
Îmi amintesc fragmentele — cuvinte spuse de el, dar care păreau rostite de cineva aflat la distanță, ca într-un ecou. Fiecare propoziție era rece și precisă, ca o înșiruire de fapte pe care nu le mai puteam scăpa din minte. Eu încercam să prind sensul, să leg o idee de alta, dar în interiorul meu se construia o senzație de gol tot mai apăsător.
Pe măsură ce investigatorul continua, eu vedeam în minte chipul ei: modul în care zâmbea la început, gesturile mărunte care mi se păreau cândva dovadă a unei afecțiuni sincere. Acum, însă, acele gesturi se așezau într-o altă lumină — o lumină rece, care scotea la iveală discrepanțele dintre promisiuni și realitate.
Am simțit cum se prăbușește, rând pe rând, o construcție de încredere pe care o ridicasem fără să verific cimentul. Îmi reprosam fiecare decizie care mă adusese aici: cuvinte nerostite, pași făcuți în grabă, sacrificii acceptate fără a cere dovezi. Toate păreau acum greșeli care mă aduseseră în acest punct. Și, în mijlocul lor, numele ei, Valentina, părea din ce în ce mai străin.
Investigatorul îmi oferea detalii, dar eu nu le mai primeam ca simple informații; le primeam ca niște lovituri, ca niște oglinzi care îmi arătau alt chip, nu pe cel în care mi se reflectase cândva viața mea. Fiecare explicație micșora o bucată din ceea ce crezusem a fi sigur și adevărat.
O resto si pe aver rig
